Descriere
Hanabi este un joc de cooperare, unde jucătorii nu sunt adversari, ci colaborează pentru a atinge un scop comun. Ei intră în pielea pirotehnicienilor care, din neatenţie, au încurcat diferitele pulberi, fitiluri şi rachete necesare pentru marele spectacol de artificii. Acesta trebuie să înceapă în scurt timp, iar organizatorii sunt cuprinşi de panică. Trebuie să prevină împreună transformarea spectacolului în dezastru!
Acest joc conduce la dezvoltarea abilităților de comunicare și a celor sociale, câștigul fiind posibil doar dacă jucătorii se ajută. Pentru un joc de cărți vine cu o regulă neobișnuită, nimeni nu are voie să-și privească propriile cărți, trebuind să se bazeze pe informațiile primite de la ceilalți jucători pentru a juca cartea corectă.
În tura sa un jucător poate face una din trei acțiuni posibile: să joace o carte, să ofere o informație sau să decarteze o carte. Pe parcursul jocului sunt permise 2 erori, la cea de-a treia jocul terminându-se și toți jucătorii pierzând. Focurile de artificii sunt create din cărțile de aceeași culoare și care au valoare crescătoare, începând cu 1 și până la 5. Scopul jocului este de a crea artificii de valoare maximă din fiecare culoare.