Pentru cei ce vor să se întoarcă „acasă”

Hanabi focuri de artificii

[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”Rând”][et_pb_column type=”2_3″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]

marci              Pentru cei ce vor să se întoarcă „acasă”

De curând am regăsit o piesă de puzzle pe care nici nu mi-am dat seama că o pierdusem.

         Pentru o bună parte din anii mici de școală, rutina mea zilnică însemna că după ce terminam ultima oră, urma „intervalul tata”, adică el venea să mă ia de la școală, ne opream un sfert de oră în parc, câteodată și la o prăjitură. În orice caz, era momentul zilei în care mă simțeam cel mai bine, pentru câteva ore tata devenea cel ai bun prieten al meu și îi umpleam capul cu vrute și nevrute, despre ce mi s-a întâmplat în acea zi. Așa am ajuns să înțeleg mai târziu la ce se referea Daniel Goleman, părintele inteligenței emoționale, când spunea  că „viața de familie este prima școală a emoțiilor”.

    Bineînțeles că la un moment dat am absolvit această „primă școală a emoțiilor, mi-am pus insigna independenței în piept și am defilat pentru ceva vreme, foarte mândră de ea. Încet, încet însă, m-am întors acasă, nu mă refer la spațiu ci la acel sentiment de „acasă”, de înțelegere, de acceptare, de căldură.

        Mi-am construit un nou obicei: duminica văd un film împreună cu mama. Rar, și în general la filme cu animale ni se alătura și tata. Totuși, nu am fost niciodată pe deplin mulțumită, nu cream amintiri împreună, pentru câteva ore eram cufundați în universul unui personaj, dar trăiam asta independent unii de alții.

        Lucrurile s-au schimbat când într-o duminică, în loc de televizor am ales să îmi „provoc” părinții la un joc de Hanabi (jap. foc de artificii). „Provocat” este probabil cel mai nepotrivit cuvânt pe care l-am putut găsi, deoarece Hanabi atinge culmile cooperării între jucători…

hanabi

          Toți trei (eu, mama, tata) am format o echipă de pirotehniști, responsabili de succesul spectacolului de artificii de la finalul unui festival. Elementul – cheie în Hanabi este ca nu îți poți vedea mâna de cărți, însă toți ceilalți jucători pot. Valabil este și reversul, vezi toate cărțile celorlalți jucători. Scopul nostru era victoria tuturor, moartea unuia e moartea tuturor. Este un joc ce implică, planificarea acțiunilor și calcularea riscului, deoarece resursele de informații sunt limitate. Atenție, etica personală e singura barieră în calea trișatului și va fi pusă serios la încercare.

         Ce iubesc cel mai mult la acest joc este complexitatea și capacitatea de a crea conexiuni între jucători. Pe de o parte, îți permite rearanjarea cărțiilor în mână și crearea propriului tău sistem de memorare, pe de altă parte de-a lungul partidei asiști la nașterea unui nou limbaj între jucători, dictat de regulile jocului, dar unic pentru fiecare grup de pirotehniști. Pentru jucătorii avansați, pachetul de cărți conține și o extensie, iar instrucțiunile oferă două variante suplimentare de joc. Jocul durează în medie o jumătate de oră, însă noi nu m-am putut opri niciodată după numai o partidă.

           După aproape două ore de joc, am încheiat ultimul spectacol de artificii, impresia generală excelentă, mulțimea satisfăcută, pirotehniștii fericiți că și-au mai ascuțit încă o dată mintea, iar eu mi-am regăsit piesa de puzzle: eram „acasă”!

[/et_pb_text][/et_pb_column][et_pb_column type=”1_3″][et_pb_sidebar admin_label=”Bara laterală” orientation=”right” area=”et_pb_widget_area_4″ background_layout=”light” remove_border=”off” /][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

//]]>