Aventuri Secrete

Știi ce mă jucam eu când eram foarte mică, la grădiniță? Jucam „Ursul doarme și visează” și ”Alergușul” – asta când eram cu alți copii și când afară era frumos. Alergam la nesfârșit și era fascinant! Dar venea iarna și în casă ne așteptau cuminți, pe mine și pe sora mea cărțile de colorat și jucăriile de pluș. Încă ne așteaptă... Ea se juca mai mult cu mașinuțele, iar eu cu ghemele de ață.

Când eram foarte mică am învățat să cos nasturi și să croșetez. Da, la 4-5 ani am folosit acul și foarfeca și am supraviețuit. Tot la grădiniță am avut un gherghef mic la care am făcut un fel de covorașe, pentru casele păpușilor bănuiesc... Eram mai tot timpul cu un ghem în brațe. Îmi amintesc o plăcere imensă pe care o găseam în a strânge cât de repede pot ața și cum mișcarea mâinilor mele, rotindu-se prin aer parcă mă hipnotiza.

Târziu, abia pe la liceu, am trecut de la croșetă la folosirea andrelelor. Tot atunci, colega mea de bancă, Andreea (căreia îi mulțumesc) m-a învățăt cum să fac brățările prieteniei. Sunt acele brățări formate din infinite noduri. Am terminat chiar și un goblen.

Însă, printre atâtea cărți de citit și probleme (de mate) de rezolvat, nu am avansat prea mult în această artă. Știu să fac doar cipici și fulare, deși probabil am croșetat kilometri de material. Mă apucam de lucru și continuam până rămâneam fără ață. Apoi desfăceam tot, și o luam de la început. Știu, pare complet lipsit de sens, dar este teribil de captivant.

De abia așteptam o zi de sâmbătă sau vacanța, ca să nu mai am limită de timp. Apoi ore întregi, croșetam, unori până mă dureau degetele, înainte de a mă opri. Era ca o poftă, care mă trăgea spre asta. Dar era și o evadare. O evadare din cotidianul banal, într-o lume minunată, plină de aventuri, a imaginației mele. Mi-am petrecut mult timp visând cu ochii deschiși, timp de care acum ca adult abia recent mi-am amintit. Timp secret, care aproape mi-a ajuns secret și mie.

Croșetatul era o preocupare ca toate celelalte. Doar nu puteam să stau privind peretele toată ziua, trebuia să fac ceva. Niciodată nu i-am dat prea multă importanță. Chiar mă gândeam că era cam ciudat; părea treabă de bunică, nu de adolescentă. Însă, cât de important era ce făceam am aflat doar când am plecat la facultate.

Mi-am pus andrelele în bagaj, pentru că trebuia să le am cu mine. Am știut că va fi un moment în care voi fi foarte stresată și ăsta era tratamentul. Și au fost zile în care de abia așteptam să mă întorc la cămin ca să mă apuc „de lucru”.

Croșetatul îmi dă încredere în mine și sentimentul că sunt în control. Plus mândria că am adus în realitate un obiect ce înainte ca eu să-l creez, nu exista. De aceea când a trebuit să testez mini-ghergheful de la Kosmos, am avut emoții mai mari ca înainte de orice alt joc. Era ceva ce oarecum eu știam să fac, dar n-am apucat în copilărie – brățări din mărgeluțe.

Prima impresie, când am deschis cutia – uau! mărgele! Știam din desen ce era în interior, dar cum am fost foarte serioasă ca și copil, acum simt un entuziasm nemărginit la vederea sclipiciului și biluțelor. Mi-a plăcut mult și ghergheful, care e deja făcut și cu care nu trebuie să pierzi prea mult timp.

Eu am avut doar o încercare, brățara cu peștișori, care mi-a ieșit din prima. Instrucțiunile sunt în germană și română, dar cred că ilustrațiile au fost mai de folos decât cuvintele. Și ai câteva modele de brățări cu care poți începe (eu am folosit unul dintre ele), dar cu o foaie de matematică poți ușor face propriile schițe.

Ața, pare suficientă pentru trei brățări, însă poți folosi ața de cusut obișnuită. Și mărgele sunt destul de multe. Brățara pe care eu am făcut-o avea un model destul de simplu și nu a consumat atât de multe pe cât credeam eu. A fost un singur lucru care m-a dezamăgit – acul. Poate din cauză că eu știu să cos de mult timp, am preferat să folosesc unul din acele mele. Cel din cutie este mai flexibil și urechea îți permite să pui ața mai ușor, dar nu mi-a plăcut mie.

În momentul în care am testat, acest set am realizat cât trecuse de la ultima mea ședință de „lucru” și câtă nevoie aveam de ceva care să-mi ia mintea de la ce aveam de scris sau de citit și doar să mă relaxeze. Există o putere terapeutică a acestor activități manuale, ca tricotatul sau împletitul pe care o trecem cu vedere și mai ales care devine din ce în ce mai străină copiilor de azi.

Da, ai nevoie de puțină atenție și puțină răbdare, mai ales la început. Dar te prinde repede și e ceva ce copiii, mai ales cei mai mari ar putea să încerce – liniștea.

Ultimele articole

Înscrie-te pentru a primi cele mai inspirate materiale despre învățare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

//]]>